„Fiica Estului” de Clara Usón: cînd tragedia personală vorbește despre tragedia unei întregi națiuni

Timpul prezent

În romanul „Fiica Estului” Clara Usón spune povestea tragică a Anei Mladić, fiica lui Ratko Mladić, fostul lider militar sîrb din Bosnia, cunoscut drept „măcelarul din Balcani”, condamnat la închisoare pe viață de Tribunalul Penal Internațional pentru genocid, crime împotriva umanității și crime de război în timpul războaielor din fosta Iugoslavie, din anii ’90. De fapt spune povestea tragică a acestui spațiu măcinat de conflicte interetnice și naționalism. Am întîlnit-o pe Clara Usón la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT), unde mi-a acordat un interviu, tradus de Amelia Sandu Andrieș. Romanul „Fiica Estului” a apărut la Polirom, în traducerea Marianei Sipoș.

Clara Usón: „Nu mi-am propus să scriu despre conflictul naționalist, interetnic, nici despre dezintegrarea Iugoslaviei. M-am văzut împinsă să scriu cartea din următorul motiv: m-a interesat și m-a impresionat drama acestei fete. Am găsit în ziarul londonez The Times povestea Anei Mladić, fiica unui lider sîrbo-croat, comandantul sîrb care a comis genocid dar pe care cei din tabăra lui îl vedeau ca pe un erou. În acel articol am citit că Ana Mladić, într-o călătorie la Moscova și probabil în urma unor conversații cu prietenii, s-a văzut confruntată cu un adevăr pe care nu-l cunoștea: faptul că tatăl ei s-ar putea să nu fi fost de fapt un erou, ci un criminal. Descoperirea a condus-o la gestul de a-și lua viața. Ca să pot povesti acest lucru, a trebuit să văd în tragedia personală tragedia unei întregi națiuni.”

Cum se vede Estul Europei și, în particular, această zonă din Est, fosta Iugoslavie, dinspre Vest?
Clara Usón: „Depinde din care Vest privești. Pentru că Anglia nu e deloc același lucru cu Spania. Ca om care a trăit pînă la 14 ani într-o dictatură, în Spania, mă pot identifica cu multe lucruri din ceea ce înseamnă o dictatură, de exemplu cu ceea ce înseamnă să trăiești într-o zonă considerată periferia Europei. Vreau să spun că cei din periferia Europei, cum eram cei din Spania, sîntem văzuți cam așa de europenii din Nord: dacă ne purtăm bine, sîntem considerați europeni, dar dacă nu ne purtăm bine, sîntem considerați africani. Cînd Uniunea Europeană a primit premiul Nobel pentru Pace nu s-a menționat războiul din fosta Iugoslavie, ca și cum n-ar fi existat.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România Cultural