Garanția proprietății atunci când este pusă în vânzare. Ce trebuie urmărit?
Manage episode 276779663 series 2819696
Garanția referitoare la o clădire, la structura acesteia și tot ceea ce înseamnă partea de construcție în sine, ține de orice tip de proprietate, ca atare este obligatoriu să existe. Cel puțin în cazul construcțiilor noi, dezvoltatorul și constructorul au responsabilitatea de a garanta respectiva construcție. În ceea ce privește, spre exemplu, apartamentele din blocurile vechi, construite în anii 50 sau 60, din păcate nu mai poate garanta nimeni că structura acestor construcții mai este în prezent așa cum a fost la momentul predării ei. În baza unei expertize, în momentul negocierilor de vânzare-cumpărare, celui interesat i se poate garanta ceea ce există în respectivul apartament, de la pereți de rezistență, până la instalații, însă nu și partea structurală.
Perioada de garanție se prevede în contractele încheiate între părți, în funcție de categoriile de importanță ale construcțiilor stabilite potrivit legii, și va avea o durată minimă, după cum urmează:
- 5 ani pentru construcțiile încadrate în categoriile de importanță A și B;
- 3 ani pentru construcțiile încadrate în categoria de importanță C;
- 1 an pentru construcțiile încadrate în categoria de importanță D.
Perioada de garanție se prelungește cu perioada remedierii defectelor calitative constatate în această perioadă.
Potrivit Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții (art. 7 alin. 3), perioada de garanție a construcțiilor se prevede în contractele încheiate între părți, în funcție de categoriile de importanță ale construcțiilor stabilite potrivit legii, și nu pot avea o durată inferioară celei minime reglementate de lege.
19 епізодів